Egoismul este altruism și altruismul este egoism!
Sper să îmi aduc aminte tot ce voiam să scriu pe acest subiect că nu am avut timp să îl public când era proaspăt în mintea mea. Acum încerc să recuperez (din memoria mea și așa destul de varză) frânturile importante.
EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr.égoïsme.
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme.
Sursa: www.dexonline.ro (DEX '98)
Cum știm noi dacă este exagerată preocuparea pentru interesele personale? După părerea mea orice activitate pe care o derulăm este din egoism, dintr-o preocupare intensă față de propriile noastre interese.
Linia dintre altruism și egoism este atât de subțire încât nici nu vezi când treci dintr-o parte în alta.
Eu nu cred că există persoane altruise, așa cum ne traduce DEX-ul altruismul.
Când dai un ban sau ceva de mâncare unui cerșetor de pe stradă, unui amărât te gândești că pentru el dai, din dorința de a îi face bine acelui om. Dar la baza unui astfel de act dezinteresat nu stă oare o dorință de împlinire sufletească personale? Oare uneori când ajutăm pe altul, aparent fără alte așteptări, nu ne gândim/sperăm că atunci când noi vom avea nevoie de ajutor cineva ne va întinde mâna?
Dăm altora ca să fim buni sau dăm altora pentru că suntem buni?
Cu fiecare gest [care pare] dezinteresat noi urmărim să ne simțim bine. E foarte posibil să nu ne dăm seama (și ajungem iar la linia subțire dintre egoism și altruism), e posibil ca aceste dorințe [de a ne satisface pe noi înșine] să nu vină din stratul conștient.
Asta nu înseamnă după părerea mea că nu există bunătate.
Cu toate astea, "altruismul" mie îmi pare o noțiune abstractă la fel ca și "perfecțiunea". Este ceva ce nu poți "atinge" cu desăvârșire. Poate doar dacă ești sfânt!
Nu acționăm niciodată complet în favoarea altora, dar cred că sunt și puțini oamenii care sunt de fapt egoiști, care nesocotesc interesele altora. Și atunci, mă întreb, care este mijlocul dintre egoism și altruism? Linia aceea fină dintre ele ar trebui să fie o noțiune aparte, să fie o atitudine în sine. Ce suntem, atunci când nu suntem nici egoiști nici altruiști? Căci dacă am considera că nu există o atitudine de mijloc, sau mai multe atitudini între cele două de mai sus [EGOISM și ALTRUISM], ar însemna să vedem lumea doar în ALB și NEGRU. În cazul ăsta, însă, unde sunt CULORILE?
P.S.: Acum am scris postarea fără să citesc dezbateri pe această temă, deși este una cunoscută. Urmează să și citesc, ca să nu mă umflu vreodată în pene că aș fi originală. J
Foarte frumos!
RăspundețiȘtergere