2 nov. 2012

Lumina redirecționată în Univers

Dragii mei, de ieri mă tot gândesc la Dumnezeu, creștini și "neo-creștini" (cum mi se pare mie că ar trebui să le spun - ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt în vreun fel creștini). 
Neo-creștinii sunt, după părerea mea, acei oameni din zilele noastre, care cred că e suficient să te rogi la Dumnezeu și te va asculta, care nu țin cont de nici măcar o rigoare dintre cele impuse de Biserică (precum postul, mersul la biserică pentru slujbe etc.), care cred că împărtășania și spovedania nu au o valaore reală în fața lui Dumnezeu.
Trebuie să spun încă de la început că nu împărtășesc aceleași idei și credințe (dacă le pot numi așa) cu această categorie. Cu toate astea nu am mai fost la o slujbă în biserică de ani de zile, nu țin minte când m-am spovedit și m-am împărtășit ultima oară și nu țin toate posturile. Dar nici nu mă consider "un bun creștin". Sunt însă un om care nu pune la îndoială existența lui Dumnezeu, care nu contestă pogorârea lui Iisus din ceruri și întruparea sa ca om.
Pentru mine apropierea de Dumnezeu este strâns legată și de aceste dogme și reguli impuse de către Biserică. Eu cred că atâta vreme cât nu le respectăm, pentru că avem impresia că nu sunt relevante, nu avem o legătură reală cu Dumnezeu. Și trebuie să recunosc că mă deranjează acești neo-creștini care cred că totul constă în a fi optimist, a avea gânduri bune și a te lăsa ghidat de către vorbele adresate ție de către Dumnezeu. 
Ca să îți vorbească Dumnezeu trebuie să știi să asculți!
Rețelele sociale, media, e-mailul sunt niște instrumente extraordinare pentru ca persoanele din categoria neo-creștinilor să propage informații cel puțin ciudate. Am citit ieri la o postare următorul comentariu: "Dumnezeu va redirecționa Lumina transmisă către tine acolo unde este mai multă nevoie în Univers." Adică cum? Dumnezeu este un fel de canal prin care trece Lumina și se duce de la tine la un altul? Îl folosești ca pe o setare a telefonului de redirecționare a apelului telefonic? Sau eu nu pricep ce înseamnă propoziția de mai sus, sau această propoziție nu are de fapt nici cea mai mică legătură cu Dumnezeu și cu Lumina.
Există lume care, mai nou, merge la biserică pentru a se încărca cu energii pozitive. Există tot mai mulți oameni care "vorbesc cu Dumnezeu" și pot astfel să schimbe vieți omenești. Mirajul pe care ni-l creează filmele, reclamele, muzica și altele ne dezvăluie o lume în care nu mai încercăm să ne lăsăm "în voia Domnului" ci ne transformăm pe noi în Dumnezeu însuși. Avem iluzia puterii, a controlului asupra tuturor acțiunilor pe care le întreprindem și a tuturor experiențelor pe care le trăim.
Trăim cu visuri "hollywoodiene" căutând cu tot mai multă ardoare bărbatul/femeia perfect(ă), clădind vile și alergând cu disperare după tot ceea ce înseamnă confort fizic, material, tangibil și intangibil. Vrem ultima generație de telefon, vrem espressor acasă astfel încât să apăsăm doar un buton pentru cafea și să nu mai trebuiască să punem ibricul pe foc, să adăugăm cafea și stăm să o păzim să nu dea în foc, vrem calculatoare ultraperformante care să facă eventual treaba pentru noi, citim cărțile electronic că în mână este greu să ținem o carte și să dăm paginile, nu mai vrem să circulăm fără mașină personală etc. Vorbesc la plural pentru că și eu aleg unele dintre aceste elemente de confort. Dar sunt persoane care cred că să îți plimbi copiii cu autobuzul și nu cu mașina este o mare problemă, care nu își aduc aminte că atunci când eram noi copii, ne plimbau părinții și bunicii pe jos, cu autobuzul sau cum nimereau. Dar nu aveau mașini și nici bani să dea pe taxiuri. Au uitat că noi nu aveam propriu-zis bone când părinții erau la muncă, ci stăteam cu câte o rudă, sau o femeie care nu venea acasă la tine ci îngrijea cel puțin 3 copii odată la ea acasă și îi plimba în șir indian prin piață, în timp ce mișca cu repeziciune din andrele împletind un fular.
Apelez frecvent la site-uri care să mă îndrume când vine vorba de obiceiuri și reguli impuse de Biserică, precum www.crestinortodox.ro, în loc să merg la biserică să vorbesc cu un preot. Dar pentru mine astea nu sunt un substitut al bisericii. Nu cred că poți boteza un copil fără să fii prezent în biserică și fără să cauți să înțelegi ce angajament spiritual îți iei față de acel copil. Nu cred în căsătorie, dacă aceasta nu se face în fața Domnului. Căci mai presus de toate, eu vreau ca partenerului meu să îi fiu "jumătate", în sensul în care noi să alcătuim o singură unitate. "Unirea deplină între un bărbat și o femeie, corespunzând unei iubiri desăvârșite, e netrecătoare. Căci fiecare a găsit în celălalt nu un obiect, ale cărui posibilități de satisfacere sunt limitate și care se ascunde ca persoană atunci când e tratat ca un obiect, ci o persoană inepuizabilă și veșnic nouă în capacitatea și imaginația ei de autodăruire." ("Căsătoria ca o legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie" - pr.prof. Dumitru Staniloaie, www.crestinortodox.ro).
Până la acest moment al lecturării probabil că în mintea câtorva deja au apărut "cârcotelile" de genul "preoții sunt corupți", "nici preoții nu mai respectă regulile" etc. Ceea ce este foarte adevărat! Dar la fel de adevărat este că nu putem generaliza. În această lume, în care răul este atât de prezent în viața de zi cu zi, în care numărul tentațiilor crește de la o zi la alta cu o rată surprinzătoare, trebuie să ne aducem aminte că și preoții sunt oameni. Și preoții pot greși, preoții pot și ei să fie ispitiți, pot să facă greșeli enorme, pot să se îndepărteze de la calea cea dreaptă.
Pentru toți cei care au o dubii cu privire la creștinism, la scrierile din Biblie, la viața lui Iisus pe pământ, le sugerez să nu se lase totuși așa de ușor "cumpărați" de comentarii acide pe baza unor scurte citate din Biblie. Citiți Biblia cu atenție, cugetați la ce scrie acolo, căutați să înțelegeți tâlcul diferitelor povestiri. Dacă și atunci aveți dubii, încercați să obțineți lămuriri din partea oamenilor Bisericii. Nu vă lăsați păcăliți de acei câțiva, care pretind că Biblia este plină de idei pe care Biserica nu le dezvăluie, care se folosesc de citate scurte pentru a își prezenta ipoteza. Dacă veți citi din Biblie veți descoperi că și Diavolul într-o încercare de a îl "păcăli" pe Iisus, citează din spusele Domnului, dar numai o parte, astfel încât sensul inițial să se piardă.
Cred că e mai bine să nu fii creștin, decât să fii un "creștin modern" sau "neo-creștin". Mai bine nu te rogi deloc, decât să te rogi pe fugă și fără un gând real îndreptat spre Dumnezeu. Mai bine să nu te închini când treci pe lângă biserici, decât să faci crucea așa cum se nimerește și eventual strâmb. Mai bine să nu postești, decât să ții post pentru simplul fapt că te face să fii mândru de tine.
Să vă întrebați dacă mai știți Crezul. Căci orice fel de creștin ar trebui să cunoască Crezul. Nu să îl știe neapărat ca pe o poezie, dar să știe care este Crezul atunci când îl aude, să știe ce urmează după câte o secvență, să știe când s-a terminat Crezul.
Nu este cazul să vă gândiți că Dumnezeu redirecționează Lumină prin Univers. Dumnezeu este Lumină, Dumnezeu este Tatăl tuturor, Dumnezeu este Făcătorul. Noi nu avem putere, noi putem să avem credință în Dumnezeu, putem să ne trăim viața corect și să sperăm că Dumnezeu o să ne dea puterea de care avem nevoie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu