Libertatea ... absolută

Ce este libertatea?

De ce vrem să fim liberi?

Generația de acum, dar poate și alte generații de dinainte, are o obsesie pentru libertate. Nu știu ce înseamnă pentru fiecare libertatea, nu știu ce căutam de fapt și ce încercăm să găsim.

Poate vrem să dispară barierele. Dar de ce? Căci tocmai aceste bariere (poate) ne fac să fim umani! O serie de constrângeri, de orice fel, ne fac OAMENI.

Eu aud sau citesc frecvent păreri despre cum ar trebui să fie viața (economică, politică, socială etc.). Chiar și eu îmi dau frecvent cu părerea. Mereu găsim ceva de comentat, în special când este vorba de acțiunile altora și nu de acțiunile noastre. Nu găsim poate în noi puterea să acționăm astfel încât să producem o schimbare. Dar știm ce schimbare căutăm? 

Cert este că mereu vrem ALTCEVA! Se spune că suntem împinși de condiția noastră umană să căutăm mereu mai mult, să vrem mai mult. Dar oare tot condiția umană este cea care ne împiedică să descoperim ce vrem?

Ce înseamnă: să fim liberi? Oare libertatea nu e tot un fel de constrângere, o nouă "închisoare" cu care trebuie să ne mulțumim o perioadă și pe care, din nou, o condiție pe care să vrem să o depășim? Să vorbim, în primul rând, de libertatea în gândire. Eu am spus, dar am auzit și pe alții vorbind, că nu suntem lăsați să fim liberi în gândire. Sau dacă avem libertate în gândire, nu avem libertate să ne exprimăm. Oare așa să fie? În al doilea rând, se pune tot mai frecvent problema vestimentației. Poate sună stupid. Dar mai ales femeile, această generație tânără caută naturalețe, caută personalitate exprimată în prezență fizică. Și nu-i așa că suntem mereu înclinați să criticăm stilul vestimentar al altora? Dar oare înțelegem noi ce înseamnă fustele înfoiate cu buline pentru cineva care vrea să își arate feminitatea? Înțelegem noi ce relevanță au tocurile de peste 10 cm și fustele scurte pentru tinere care poate nu își găsesc locul potrivit în societate sau care dimpotrivă sunt acolo unde trebuie? Sunt multe exemple pe care aș putea să le înșir, dar le cunoaștem, de fapt, cu toții. Să nu menționez că încă nu putem să ne "dezbrăcăm" de dorința de a face discriminări de sex, religie, etnie etc. Dar putem noi înțelege complexitatea femeilor sau a bărbaților/ creștinilor sau a musulmanilor/ românilor sau a ungurilor etc.?
Nu tot noi suntem cei care nu ne lăsăm libertate? Putem oare mereu să gândim liber? Eu zic că ne vom lovi mereu de aceleași ziduri. Și asta nu pentru că nu putem gândi liber și nici pentru că alții nu ne ascultă, ci pentru că suntem atât de diferiți. 

Oamenii sunt mereu altfel, mereu diferiți. Din orice unghi îl privesti pe omul de lângă tine, poți să constați cel puțin cinci diferențe fizice/intelectuale/morale etc. față de cel care ești TU. 

Nu există libertate absolută. Este o himeră! Este poate o noțiune la fel de abstractă cum este și perfecțiunea.

Și atunci pentru ce luptăm? Pentru ce avem atâtea răbufniri interioare și încercări de a ne demonstra nouă și altora că suntem mai liberi? Pentru ce căutam ceea ce, dacă se poate atinge, ne va închide și mai adânc în spatele unor gratii? 

Sau poate și libertatea este individuală. Poate, doar poate, nu putem să căutăm o libertate colectivă, o libertate de grup, o libertate de popor ...

De azi, o să respect barierele și o să respect constrângerile. Dar o să am grijă să le aleg pe cele care îmi sunt potrivite mie, care mă desăvârșesc pe mine ca individ. Asta o să fie libertatea mea. O să am grijă să îmi impun acele limitări care să mă facă un om mai bun, pentru mine și pentru alții. Îmi voi alege drumul cu grija și atenția cuvenită. Singura barieră pe care voi lupta cu îndârjire să o înlătur din viața mea este judecata asupra altora. Nu mai vreau să judec pe alții, căci nu merit să judec alți oameni, nu merit să fiu eu cea care consideră că libertatea individuală sau viața aproape perfectă a unui om este mai prejos, mai prost construită decât a altcuiva, decât a mea.

I walk the line

Sursă foto: http://monicamarcov.wordpress.com/