23 nov. 2012

Motanov Motanul Mov

Scriind acest titlu mă gândeam la postarea cu pisicile albastre și roșii. Dar dacă acele pisici erau inventate, Motanov este cât se poate de real și de imaginar în același timp.
Motanov Motanul Mov este un nou prieten de-al meu. Ne distrăm aproape în fiecare zi pe Facebook făcând antrenamente de imaginație. [Asta pentru că mă tot plângeam că nu sunt prea talentată la nimic din ce mi-aș dori.] Acum nu mă mai plâng și nici nu mai cer talent, dar vreau să îmi folosesc imaginația și creativitatea. Cred că Motanov mă ajută destul de mult să renunț la temeri și inhibiții. Nu prea postam pe profilul meu de Facebook lucruri pe care le gândeam fiindcă se pare că îmi păsa prea mult de părerea celorlalți despre mine. Acum nu pot spune că nu mă mai interesează, dar vreau ca părerea pe care și-o fac oamenii despre mine să fie cât mai apropiată de cum sunt eu în realitate. Iar dacă eu nu (mă) exprim bine (pe mine) cum ar putea oamenii să mă cunoască? 
M-am și abonat la Revista de Povestiri, în care își bagă coada și Motanov. Am descoperit întâmplător Rev de Pov. Umblam pe blogurile altora ... Din blog în blog am ajuns la site-ul Rev de Pov (www.revistadepovestiri.ro). M-am îndragostit imediat de idee și m-am abonat la Newsletter (mă bucur de fiecare dată când primesc scrisoarea lui Motanov și mă gândesc serios să îi scriu și eu!). Am găsit trimiterile către Facebook și am ajuns rapid la profilul lui Motanov. Trebuie să recunosc cu toată sinceritatea că Motanov m-a convins imediat că vreau revista și vreau să particip la antrenamente de fiecare dată când am ocazia. Așadar am revenit pe site-ul Rev de Pov în mai puțin de o oră de când intrasem prima oară și am ajuns rapid în Butic. Acolo - surpriză! - am realizat că nu ma pot abona chiar așa ușor (nu se poate plăti online cu cardul și trebuie să recunosc că eram destul de obișnuită cu asta deja), dar am văzut că îmi pot face cont PayPal. Nu prea știam eu cum stă treaba cu acest cont de PayPal, dar evident că am găsit un articol frumos, clar, concis, scurt și la obiect care m-a lămurit. Când am realizat că trebuie să aștept cel puțin o zi până să se activeze contul îmi venea să plâng (ERA VINERI!!!). Au fost niște zile chinuitoare pentru mine zilele acelui weekend. Am tot dat târcoale site-ului, paginii de Facebook și profilului lui Motanov în acele câteva zile și am adulmecat minunăția a ceea ce urma să primesc. Când în cele din urma am avut contul creat și utilizabil am revenit frecându-mi palmele și am comandat imediat pachetul cu numerele tipărite până atunci (adică de la 1 la 7) și am făcut și abonament. Mi-am luat și insigne cu mutra lui Motanov căci nu am putut rezista tentației. Una dintre aceste insigne am făcut-o deja cadou prietenei mele dragi, iubitoare mare de pisici, ca pe un teaser până îl voi prezenta pe Motanov (Cred că va fi dragoste la prima vedere - pentru ea, că Motanov o are pe Kitty Strălucitoarea). O a doua insignă a devenit o jucărie preferată pentru motanul meu (de fapt, încă mă întreb dacă nu cumva o atacă din gelozie că mi-am luat încă un motan). Pe cea de-a treia încă mă gândesc cum să o port, dar până una alta în fiecare dimineață și în fiecare seară o privesc stând pe servantă, observ figura serioasă și pedantă a lui Motanov care parcă îmi spune fie "Treci la treaba!", fie "Treci la culcare odată!". 
De curând Revista de Povestiri a lansat numărul 8 și trebuie să spun ca aștept cu nerăbdare să primesc noua serie de expuneri de creativitate.
[Când e vorba de lansările Rev de Pov iar îmi e ciudă că nu sunt în București, căci sunt așa niște evenimente ... diferite și deosebite. Cred că Motanov va trebui să se gândească serios să mute din când în când aceste evenimente și în alte orașe!]

Dacă v-am făcut curioși, vă invit să vizitați următoarele:
- Site-ul revistei: http://www.revistadepovestiri.ro/
- Pagina de Facebook a revistei: https://www.facebook.com/RevistadePovestiri?fref=ts
- Profilul de Facebook al lui Motanov: https://www.facebook.com/motanov
- Articol publicat de echipa IQads: http://www.iqads.ro/a_24640

Și bineînțeles că nu pot să închei fără să vi-l prezint (măcar printr-o poză) pe Motanov!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu