27 nov. 2012

Colindăm, colindăm ... iarna!

Voi cum așteptați Crăciunul?

Eu sunt de-a dreptul nerăbdătoare. E sărbătoarea mea favorită și iarna este anotimpul meu preferat (doar dacă este multă, multă zăpadă).
Așadar să vă povestesc cum mă pregătesc eu de sărbătorile iernii.
În primul rând, ascult radioul lui Moș Crăciun, doar-doar le scapă vreo melodie de iarnă cu clopoței și zurgălăi. [Până acum nu le-a scăpat nici măcar una și ascult cu intensitate de vreo săptămână :)].
Mă gândesc cum să îmi ornez casa astfel încât să fie mai caldă, mai luminoasă și mai aromată. Și când vorbesc de ornat nu mă gândesc doar la decorațiuni. Mă gândesc și la bunătăți de iarnă, cum ar fi portocalele ... și merele ... și scorțișoara ... și cutii cu ciocolată caldă instant ... și cutii cu ceaiuri aromate ... Am văzut în ultimele zile o reclamă la televizor în care arată cum sunt împodobite diverse (case, mașini, căsuța câinelui) cu luminițe și apoi se aprind toate. Reacția mea în timp ce se aprind luminițele este "Uaaauuu!! Vreau și eu așa luminițe! Ce frumos!!!" și multe alte exclamații de genul acesta. Să nu mai spun că dacă mai sunt cu cineva mai am diverse "Ia uite!" de parcă numai eu aș fi atrasă de ce văd acolo :)). Nu mai știam la ce era reclama, dar am căutat un pic pe internet și am reușit să dau peste ea, așa că o pun aici să vă uitați și voi.



Sursa video: www.youtube.com

Acum o săptămână și puțin, vineri, când am ieșit afară din casă mirosea așa frumos afară ... a iarnă! Mi s-a părut minunat mirosul ăla de frig și de aer proaspăt. Trebuie să spun că de atunci am intrat (prematur) în emoțiile sărbătorilor de iarnă.
Vouă nu vă e dor de colinde? Mie îmi e tare dor de colinde, nu numai să le ascult, dar să le cânt. Mi-e dor de copilărie, când mergeam cu prieteni din ușă în ușă și ne bucuram când colindele aduse de noi în pragul ușilor aduceau zâmbete pe buze și bucurie sinceră (inclusiv nouă dacă primeam și o răsplată :) ). 
Anul trecut am făcut cozonac cu iubitul meu și abia așteptăm să ne luptăm iar cu aluatul de cozonac ca să ne miroasă apoi casa frumos și dulce. Să nu mai spun de sarmale și alte bunătăți tradiționale românești. Scriind aici mi-am adus aminte de borcanele mele cu murături și mă gândesc că aș putea să mă bucur de ele și mai devreme. 
Și abia aștept...
 ... să luăm bradul și să îl împodobim cu globuri și beteală!
... să mergem la cumpărături să luăm diverse ca să pregătim mici cadouri de sărbătoare pentru cei dragi!
... să ne facem planuri de petrecere a Crăciunului și a Revelionului!
Să vă mai spun ceva! Mie îmi plac joculețe, dar nu mă joc decât uneori. Și ce credeți că făceam eu aseară în loc să dorm. Îmi descărcam jocuri noi pe telefon cu tematică de sărbători ... și aplicații cu sunete de apel și mesaje. Fundalul pentru desktop la muncă deja e pregătit pentru iarnă (pun imaginea mai jos).


Sursa foto: freehdwallpaper.co

Aștept să îmi povestiți cum vă pregătiți voi de sărbători! La ce vă fuge gândul prima și prima oară (în afară de cadouri :p)?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu